Faceți căutări pe acest blog

luni, 25 martie 2013

EARTH HOUR LTAS VICTOR SLAVESCU 2013


Ieri seară la 20:30, LTAS Victor Slăvescu Ploieşti a stins din nou lumina, sărbătorind Earth Hour 2013!

A fost momentul culminant al unei întregi campanii de susţinere din partea acestui liceu a evenimentului internaţional numit “Ora Pământului”. Da, în ultimele două luni ne-am pregătit intens. Am lansat concursul de postere, afişe şi desene tematice, am colectat o multime de PET-uri şi am pregătit atent concertul dedicate acestei ore speciale.

Personal, ediţia Earth Hour din acest an a însemnat enorm. Am fost impresionat de nivelul de implicare al elevilor noştri şi m

-am minunat de creativitatea de care au dat dovadă  în alcătuirea afişelor şi desenelor. Am înţeles că există speranţă, că sunt încă mulţi oameni buni care luptă să păstreze planeta vie şi că este de datoria noastră, a celor adulţi ca tinerii să înveţe cum să protejeze mediul în care trăim. M-a bucurat să văd mai ales că anul acesta am avut şi câţiva spectatori de vârste foarte fragede, dornici să aprindă o lumânare de Earth Hour!

Nu în ultimul rând, concertul pe care trupa NemesiS ni l-a făcut cadou tuturor celor prezenţi  la acest eveniment ne-a umplut sufletul de bucurie. Aceşti băieţi frumoşi şi modeşti au depus un efort susţinut timp de mai bine de o lună pentru a veni în faţa publicului cu un show special. Şi efortul a dat roade. Cu mâna pe inimă pot să spun că fost unul dintre cele mai frumoase concerte la care am asistat vreodată! De la intrarea în forţă – în acorduri de cel mai pur folk românesc (Amintire cu Haiduci, Mugur de Fluier şi Fată Verde) la bijuteriile instrumentale create de vioara vrăjită de Alex (Fields of Gold, You and I both şi What a wonderful World) până la clasica Hotel California a celor de la Eagles (superbă solistica lui Dragoş!!!)  şi mai puţin cunoscuta, dar la fel de frumoasa 93 Million Miles a lui Jason Mraz, concertul a cucerit prin eleganţă, naturaleţe şi străduinţă.

Incă o dată, NemesiS sunt:

-         Rusu Dragoş – chitară armonie şi solo, voce

-         Pîrcălabu Stefan – chitară bass, voce

-         Gurău Marius – chitară, percuţie şi voce

-         Dumitru Alexandru – chitară, vioară şi voce



Ca profesor, nu pot decât să îmi exprim recunoştinţa şi mândria de a avea şansa să lucrez cu asemenea elevi! Ii felicit din nou, cu convingerea deplină că vor avea un viitor muzical strălucit! A fost o seară magică, pe care nu o voi uita niciodată!

Multumesc tuturor celor care au făcut ca LTAS Victor Slăvescu să apară pe harta naţională şi internaţională a EARTH HOUR şi în acest an!



Remember:

YOU MUST BE THE CHANGE YOU WISH TO SEE IN THE WORLD! (MAHATHMA GANDHI)































 

miercuri, 20 martie 2013

LTAS VICTOR SLAVESCU ARE MASCOTA - PUIUL DE URS MISHA!




Da, aţi citit bine. LTAS VICTOR SLAVESCU are


mascotă! 
Este vorba de un pui de urs pe nume MISHA, pe care l-am adoptat, simbolic, în numele liceului. Anul acesta am vrut sa fac ceva mai mult decât anul trecut pentru a celebra EARTH HOUR. Inspirat probabil de acţiunile noului meu „aliat” :) , actorul Leonado Di Caprio, care a devenit un împătimit conservaţionist, am făcut si eu un
pas mic pentru mine, dar imens pentru liceu” :) :) şi am adoptat, simbolic, un pui de urs din rezervaţia Libearty de la Zărneşti. Il cheamă MISHA şi este un pui de urs de câţiva anişori. Ca mai toţi urşii care trăiesc în sanctuarul de la Zărneşti, MISHA are un trecut de tristă amintire. La 6 luni a pierdut-o pe mama lui, apoi nu se ştie cum, a ajuns într-un sat din zona de război a Georgiei, unde era ţinut în lanţ, iar sătenii îl tratau ca pe un câine de pază. L-au găsit câţiva reprezentanţi ai Uniunii Europene care monitorizau zona de război.

Sanctuarul Urşilor de la Zărneşti a decis să îl adopte, dăruindu-i o viaţă frumoasă în condiţii de semi-sălbăticie.
Prin acest act simbolic de adopţie, ne-am angajat la rândul nostru ca să donăm lunar o sumă de bani pentru hrana micuţului urs. Personal, cred că este un efort mic pentru un gest mare. Romania are cea mai numeroasă populaţie de urşi bruni din Europa, dar defrişările, poluarea şi braconajul sunt pericole reale.   
In puţinele zile în care am reuşit să îl popularizez pe MISHA în liceu, am fost plăcut surprins să constat că elevii sunt încântaţi de ideea adopţiei puiului de urs şi propun chiar excursii pentru a-l vizita la el acasă, la Zărneşti.

Mulţumesc anticipat tuturor celor care vor participa la acest efort comun care va face ca MISHA să aibă o viaţă lungă, lipsită de griji!

Pentru a afla povestea lui MISHA, dar şi a celorlalţi urşi de la Zărneşti, accesaţi  www.ampbears.ro