Lume, lume, adunaţi-vă! A venit circul la Ploieşti! Si
anul acesta are un numar special: dresură de elefanţi. Si cum am primit un pont
că pe un câmp lângă un mare supermarket de lângă gara de Vest poţi vedea 4
elefanţi interacţionând cu mulţimea, m-am decis să văd cu ochii mei. Vorba
aceea, de câte ori ai şansa să vezi un animal atât de exotic aşa de aproape? Evenimentul unic m-am
impresionat mai mult decât m-am aşteptat. Ar fi trebuit să fie un moment magic,
de genul “close encounters”. Dintr-un anumit punct de vedere a fost, pentru că
am întins la un moment dat mâna şi magnificul elefant m-a atins cu trompa, cu
singura speranţă că va primi un măr sau altceva bun de mâncare. Dar acest
moment solar a fost repede îndepărtat de umbra tristeţii care m-a cuprins
văzând condiţia acestor animale! Cu siguranţă elefanţii erau drogaţi, astfel
cum explici faptul că un animal atât de masiv stă într-un singur loc şi se
bâţâie înainte şi înapoi ca un bătrân senil şi bolnav? Cred că aş fi preferat
să-i văd în lanţuri, măcar aşa aş fi simtit puterea încă în trupul lor. Am fost
profund şocat şi dezgustat. Lângă mine se afla un om a cărui vârstă şi condiţie se
apropia de cea a elefanţilor. Privea atent la animalele din faţa lui, fără să
spună nimic. Am ţinut să împărtăşesc cuiva gândurile mele: “Oare cum a încăput
pe mâna oamenilor un animal atât de puternic ca acesta?”, i-am spus bătrânului.
Omul înţelept şi-a îndreptat încet privirea spre mine şi a şoptit un răspuns care
m-a umplut de uimire: “Stai liniştit, că era mic când s-a întâmplat asta!”. Da,
cu siguranţă că cel mai mare animal terestru nu s-ar da pe mâna oamenilor decât
dacă ar fi neputincios. Am mai zăbovit câteva minute încercând să găsesc acel
sentiment de bucurie pe care vrei să-l simţi la vederea unui elefant atât de
aproape de tine. Dar mi-am dat seama că mi se umeziseră ochii. Am filmat câteva
minute elefantul din faţa mea, spunându-mi că este important să arăt şi
celorlalţi teribilul impact pe care îl are omul asupra naturii. Si asta doar
pentru că vrem să fim distraţi! Apoi am
plecat, luând cu mine imaginea celui mai impunător animal de pe pământ, smuls
din mediul lui natural şi adus pe un câmp străin, lângă un supermarket, printre
beton, tramvaie şi hârtii aruncate, încercând cu disperare să apuce un smoc de
iarbă uscată, pârjolită de frigul iernii. Mi-am promis, totodată, că nu voi mai plăti niciodată pentru un spectacol de
circ cu animale, ca primă formă de protest împotriva acestei sclavii. Si mi-am mai
dat seama că decizia de a deveni un activist în protejarea a mediului
înconjurător este corecta.
Să ne aducem aminte că PENTRU ANIMALE CIRCUL NU
INSEAMNA DISTRACTIE! Inseamnă doar o viaţă plină de suferinţă, bătăi şi
batjocură!
Primul pas pentru a ajuta elefanţii si nu doar
elefanţii este să te informezi. Există mulţi oameni care luptă pentru conservarea
speciilor. Există speranţă. Recent, o petitie
semnată de 1.4 milioane de susţinători ai AAVAZ, WWF si LEONARDO DICAPRIO l-a
forţat pe prim ministrul Thailandei să interzică oficial comerţul cu fildeş în
ţara sa. Mai jos aveti site-ul unde puteti semna aceasta petiţie.
Iată alte câteva site-uri care vă vor ajuta să
înţelegeţi impactul negativ pe care îl avem cu toţii asupra planetei si de ce
este important să ne implicăm în acţiuni de conservare a naturii.
Există un filmuleţ mai vechi pe internet, pe care l-am văzut şi despre care am scris la un moment dat: "Earthlings"
RăspundețiȘtergereÎn caz că nu l-aţi văzut, filmu' ăla o să vă dea puţin de gândit. După ce l-am văzut, mi-am jurat că n-am să mă duc în viaţa mea la un circ de gen.
I haven't watched this movie yet, Adelin, but now that I know about it, I will watch it! Thanks a lot for sharing:)
ȘtergereM-a impresionat enorm filmuletele postate!Sunt foarte trista sa vad asa "oameni" lipsiti de suflet,ca in lumea noastra"civilizata"animalele sunt cele care ne ofera lectii si exemple demn de urmat si chiar si asa noi le ignoram la nesfarsit...ma doare sa vad ca indiferanta unor indivizi(ca nu-i pot numi oameni)provoaca suferinta acestor fiinte...
RăspundețiȘtergereAdevarul este ca nu am mai fost la circ din copilarie,iar acum cu atat mai mult nu imi doresc sa merg,dar refuzul nostru e doar un pas in a schimba ceva,in semn de solidaritate fata de Natura,fata de sufletele vii,care traiesc,sufera,au nevoi...ca si noi de altfel!
Din pacate Omul si-a folosit atuul inteligentei pentru a subjuga si exploata celelalte specii. Si ne place sa credem ca suntem cea mai evoluata specie de pe planeta! Oare e adevarat? Thanks for posting, Ana! :)
Ștergere