Binecunoscuta de acum
campanie LETS DO IT ROMANIA a ajuns la o nouă ediṭie. Si, ca în fiecare an,
LTAS VICTOR SLAVESCU a semnat condica de prezenṭă:) Impreună cu
cei peste 50 de elevi voluntari, ne-am deplasat pe strada Drumul Sării unde am
fost întâmpinaṭi de mormane de gunoi. Zona, aflăm ṣi noi acum că este notorie, căruṭaṣii
din cartier depozitând aici gunoaie de
pe la toṭi cei din Ploieṣti care nu vor să achite taxa percepută de Rosal
pentru deșeuri non-menajere. Chiar ṣi aṣa, ne-am mobilizat ṣi, cu zâmbetul pe
buze, am reuṣit să adunăm ce putea fi cules cu mâna ṣi nu reprezenta un pericol
pentru sănătate. Cantitatea de deṣeuri depăṣea cu mult puterile ṣi competenṭa noastră ṣi a devenit
evident că era necesară intervenṭia unor maṣini specializate care au ṣi început
o acṭiune în forṭă, cu siguranṭă la solicitarea domnului primar al oraṣului
Ploieṣti, care se afla (lucru demn de apreciat) în zonă.
Am asudat, dar nu am ratat prilejul să ṣi zâmbim în momentul
în care, printre gunoaiele prezente ṣi-au făcut apariṭia o maṣină de jucărie cu
număr de Danemarca?:) , un disc vechi cu Irina Loghin sau chiar o lucrare la
limba engleză:)
Vreau să felicit organizatorii ṣi să mulṭumesc din suflet
tuturor voluntarilor care au participat la această acṭiune de ecologizare, fie
că sunt elevi în cadrul liceului nostru (unii sunt chiar clasa a XII-a ṣi au
ales totuṣi să participe!) ori pur ṣi simplu oameni de bine care au dorit să-ṣi
exercite spiritul civic! As dori să mulṭumesc
ṣi colegilor mei, doamna profesoară Georgescu Carmen, care a venit însoṭită
chiar ṣi de fiul dânsei, elev în clasa a V-a, ṣi domnul profesor Istudor
Leontin, pentru sprijinul ṣi implicarea de care au dat dovada. De asemenea,
vreau să adresez mulṭumiri fostei mele eleve Moisuc Diana, voluntar în echipa
LETS DO IT pentru dedicarea cu care se implică mereu ṣi nu în ultimul rând,
elevului Chera Robinson, pentru că a imortalizat atât de frumos pentru noi toṭi niṣte momente cu
adevărat memorabile!
Sperăm că cei care au participat pentru prima dată la acṭiunea Lets Do It Romania au descoperit
plăcerea muncii în echipă ṣi se vor
implica ṣi în alte acṭiuni viitoare de acest gen ṣi sperăm că această campanie va atrage tot mai
mulṭi voluntari de la an la an.
WE DID IT!:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu