Ieri s-a scris un nou capitol din superba poveste începută anul trecut pe nume Let’s Do It Romania. Dacă în 2010 au fost peste 200 000 de voluntari, anul acesta am fost si mai multi.Cu siguranţă. Doar de la noi din liceu au fost peste 100 de elevi, dintre care circa 90 au fost în grupul meu. Anul acesta am colaborat cu rafinăria Petrotel-Lukoil si am făcut curăţenie în zona unde se află această mare companie, adică pe centura de Est a Ploieştiului. Faţă de anul trecut, când am mers la Româneşti, lucrurile au stat cu mult mai bine. Si ne-am mişcat atât de eficient şi am fost atât de mulţi încât am terminat cu mult mai devreme de cât preconizasem. Astfel că ne-a rămas timp să mai facem curăţenie chiar şi în curtea liceului., la întoarcere. A fost o zi frumoasă. Am văzut copii veseli, puşi pe treabă, arătând superb în costumaţia Let’s Do It Romania cu care Lukoil s-a învrednicit să ne ajute. Am glumit, am râs, chiar am dansat şi am adunat gunoaie. Personal, mi-a făcut deosebită plăcere să muncesc cot la cot cu aceşti elevi minunaţi şi să-i văd şi în alte ipostaze decât cea de elev. Si ceea ce este cu adevărat admirabil este faptul că au făcut curăţenie pentru că îşi doresc, ca noi toţi, o Românie mai curată; şi văzându-i ieri la lucru mi-am dat seama că viitorul acestei ţări este unul frumos!
Multumesc tuturor elevilor care s-au implicat în această campanie, multumesc celor care deşi nu au putut să vină cu noi, au fost cu gândul şi cu inima alături de colegii lor. Nu în ultimul rând, mulţumesc domnilor profesori însoţitori Iosif Maria, Ioniţă Mădălina şi Istudor Leontin. De asemenea felicitări şi colegelor mele, doamnele profesoare Chivu Paula şi Albu Adriana, care au acţionat cu un grup de circa 20 de elevi în altă zonă din jurul Ploieştiului.
Pe 24 septembrie, GSAS Victor Slăvescu a gândit şi a acţionat verde !
Awesome pictures! Great activity
RăspundețiȘtergereit was a great activity and i think that Romania is GREEN with our help ! I think this will be a progress for our country and people won`t throw any more garbage on the streets ...
RăspundețiȘtergerewith respect , johnny 11c :)
wow,great pitcures!WE ARE THE BEST!this is a great oportunity for making a cleaner country and we did for our health!thank you teacher!
RăspundețiȘtergereand one thing: amazing memories:x
RăspundețiȘtergereIt was fun and in the same time we DID IT! I think it was a great project for the fact that some simple people can change a lot, for example: to have a greener :)) Romania. So, thank you teacher :D!
RăspundețiȘtergereYou are very welcome, Kitty. I hope in your next comment you will reveal your true identity. I respect nicknames but I always want to know the real name of the students who follow my blog. Just to give them the well deserve appreciation don't you think so?:)
RăspundețiȘtergereI follow your blog to but I don't give comments.
RăspundețiȘtergereIndeed a great activity!I respect and admire you even more for your position in this project!you have a big soul and noble intentions...many students have joined this project this year!you see,we've managed to make a difference!Ordinary people have changed the Nature in one day and reach their goal:to have a cleaner, greener ,beautiful country...and have proved that they can do it!
RăspundețiȘtergerep.s:hehe...very nice the picture number 15!:)