Faceți căutări pe acest blog

vineri, 8 septembrie 2017

MARATONUL CURATENIEI 2017

A venit toamna si odata cu ea, curăţenia de toamnă! Voluntari de la Victor Slăvescu si de la alte licee din Ploiesti, fosti absolventi si actuali studenti, precum si alti oameni de bine care au dorit să dea o mana de ajutor planetei Pământ, cu totii am participat la actiunea “Maratonul Curăţeniei”, organizată de Fundatia Comunitara Prahova si de JYSK.
Voluntarii au făcut curătenie în trei zone din Ploiesti, respectiv Câmpina si Valea Doftanei si au reusit să strângă o cantitate impresionantă de deşeuri.
Am avut parte de soare, voie bună, energie şi mult entuziasm. Am legat prietenii si am strâns amintiri grozave.
De subliniat implicarea organizatorilor dar si a voluntarilor care si-au rupt din timpul lor pentru a face o Romanie mai curată. Mii de multumiri colegilor profesori care au ţinut nu doar să participe ci şi să-şi implice activ copiii, cu speranţa unei lumi mai bune şi mai curate!
A fost cu atât mai frumos cu cat la sfârsitul zilei am reusit să salvăm o viaţă - un pui de câine rămas fără mamă, care, dacă nu ar fi fost salvat de voluntari, ar fi avut o soartă tragică!

FELICITARI TUTUROR SI LA CAT MAI MULTE ACTIUNI DE ACEST FEL!
































































miercuri, 5 iulie 2017

VREI PASAPORT NOU? STAI MĂTĂLUŢĂ LA COADĂ VREO 3 ZILE!

Mi-a expirat pasaportul. Deci îmi trebuie unul nou.

Ziua 1

Ma duc si platesc taxa la trezorerie, coada mare… Stau 30 de min si, intr-un final, reusesc. Apoi fuga, fuga la Politie. E ora pranzului. Ma uit la ghiseul de primiri acte, vreo 2 persoane. Wow, imi zic! Super! Intreb pe domnisoara de acolo. Imi spune ca, în general, trebuie sa iau un bon de ordine dar ca azi nu se mai au bonuri. Pare bine intenţionată, dar nu îmi spune şi de ce nu se mai iau bonuri. Mă rog. ..“Veniti maine la 8, luati bon si intrati.” OK.

Ziua 2

Mă scol la 7:15 cu un feeling că trăiesc totuşi în Romania si că nu are cum să fie aşa de uşor. Habar nu am ce mă aşteaptă! Mananc ceva rapid, iau un taxi. La 8 sunt acolo. Mă aşteaptă o masă de oameni. Sunt liniştit. “Sunt cei cu eliberari premise, preschimbări, etc. Nu e treaba mea. Eu am venit pentru pasaport”, îmi spun. Intru in curte, dau să urc la etaj…
–  Domnu', domnu'… unde mergeti?
– La pasapoarte!
 – V-ati trecut pe listă?
– Nu, păi ce e cu listă?
– Da, vă treceti pe listă, acolo unde e toată lumea… (când spune “toată lumea” simt deja un nod în gât) şi.... WHAT?
– Dar stiti, eu nu sunt pentru permise, eu sunt pentru pasaport!
 Răspunsul vine dur si prompt:
– Nu conteaza, e aceeasi listă!
– Listă pentru ce?
– Listă pentru intrat in curte. Intrati în curte şi apoi vă duceţi la ce ghişeu doriţi…

Imi vine rău. Simt că îmi vine rău… Nu se poate aşa ceva..E culmea absurdului! Si a dispretului...

Urmează 5-10 minute în care încerc să  conving jandarmii de acolo că se poate şi altfel, de exemplu se poate face o listă separată cu cei care sunt la paşapoarte ( se pare că sunt vreo 15- 20) şi că nu e corect să apar pe o listă cu cel puţin 100 de persoane în faţă care nu stau la paşapoarte. Mi se alătură şi alţi oameni cu aceeaşi problemă. Hai că parcă văd o rază de speranţă. Dacă suntem mai mulţi poate, poate… “Nu merge altfel!Dacă nu vă convine, duceţi-vă la prefectură şi faceţi acolo plângere!...”
Mai mult, imi dau seama ca intre timp, cei care vin, se trec pe lista aia care este la 500 de km distanţă de mine, într-o mare de oameni, în timp ce un tip cu altă listă în mâini strigă nişte nume şi lumea se înghesuie în grilaj de parcă suntem în urmă cu 27 de ani şi urmează să vină puii….

Speranţe deşarte… Imi dau seama că degeaba m-am sculat de dimineaţă, că degeaba mai stau acolo, că, şi chiar daca stau, nu o să scap mai devreme de 3-4 ore! … Nervi, căldură, timp pierdut… Cine plăteşte? Românul de rând.

Deci nu se puteau face două cozi, ca într-o ţară normală, mai ales că la sediul poliţiei există două intrări separate. Sau, mai fain , să îţi iei bonul de ordine on-line, ca în alte ţări din Europa. Nu!
“Asa e procedura!” Adică procedura înseamnă SA PIERZI TIMP, SA INJURI, SA TE TARASTI, SA IMPLORI, SA LUPTI, etc, că vorba aia, de asta plătim taxe şi impozite statului roman! Ca să te trateze cu spatele. Dispreţ total nu doar faţă de platitorul de impozite ci şi faţă de cei care lucrează în instituţii şi care trebuie să suporte tot circul ăsta care probabil, se petrece în fiecare zi. Urmează….


Ziua 3. La cât să pun ceasul? La 4:30 o fi bine? Ce zici, dumneata, statul roman? E bine? 

joi, 13 aprilie 2017

VICTOR SLAVESCU PLANTEAZA POMI IN PARCUL MUNICIPAL VEST

Intr-o Joi insorita din Saptamana Mare, elevi de la LTAS Victor Slavescu , alaturi de multi alti colegi de-ai lor de la alte licee lin Ploiesti, au tinut sa participe la o actiune de plantare de copaci in Parcul Municipal Ploiesti Vest desfășurata de Primăria Municipiului Ploiești.  Actiunea face parte din proiectul “Tânărul ecologist”derulat de liceul nostru în colaborare cu ISJ Prahova. Compania Veolia a furnizat materialul saditor constând în frasini, mesteceni si tei. Copiii s-au implicat cu trup şi suflet, unii dintre ei încercand să-şi amintească locul exact unde au plantat copacul respectiv, pentru a-l urmari cum creste peste ani. Sa speram ca SGU Ploiesti va uda acesti pomi cat mai temeinic si cat mai des astfel încât acestia sa nu aiba soarta zecilor de pomisori tuia care au fost plantati în trecut în acest parc si s-au uscat.


As dori sa multumesc doamnei profesoare Dima Paula pentru organizare si implicare si mai ales tuturor voluntarilor care, prin efortul lor, doresc sa contribuie la un viitor mai verde al orasului Ploiesti! 


















sâmbătă, 4 februarie 2017

AZI IES IN STRADA!



“Istoria îṣi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, spunea marele istoric Nicolae Iorga. Noi, cei care am mai citit, prins alte vremuri (comunismul) si avem o anumita varsta, înṭelegem foarte bine ce se întâmplă în aceste zile tulburi în Romania. Au trecut 27 de ani de la evenimentele sângeroase din 1989,  când tineri frumoṣi au ieṣit cu mâinile ṣi piepturile goale să dărâme un om ce se comporta ca Dumnezeul malefic al unei ṭări minunate intrată însă sub jugul apăsător al dictaturii de influenṭă rusă. Acei copii minunaṭi care strigau “Libertate” au primit gloanṭe ṣi sângele lor a înroṣit zăpada!
Acum, 27 de ani mai târziu, cel mai mare coṣmar al tuturor românilor, întoarcerea la dictatură, se poate adeveri. Democraṭia înseamnă alegeri libere ṣi înseamnă majoritatea se supune minorităṭii. In mod ciudat însă, PSD a primit votul minorităṭii populaṭiei din România (fapt datorat în mare parte absenteismului la vot) ṣi guvernează acum întreaga ṭară, adică majoritatea. Toti cei din stradă am acceptat acest lucru pentru că este esenta democraṭiei. Insă acest guvern, prin ordonantele de urgenṭă votate în mod miṣelesc, fără dezbatere publică, fără avize de la celelalte institutii ale statului lucrează, prin ceea ce cuprind ordonanṭele în sine la distrugerea statului de drept ṣi a democraṭiei plătite cu sânge în 89. Printre alte reglementări, ordonantele dau dreptul oricărui funcṭionar public să fure până la 2 miliarde de lei fără să răspundă penal! De asemenea, acelaṣi funcṭionar public are voie de acum înainte să abuzeze de funcṭia sa după bunul plac, pentru că aceste ordonanṭe elimină abuzul în serviciu! Nu în ultimul rând, aceste acte normative graṭiază o mulṭime de politiceni corupṭi, în mare parte din partidul de guvernământ (dar nu numai), condamnaṭi penal pentru delapidare, abuz în serviciu, fals în acte, trafic de influenṭă, etc. Sunt aceeasi politicieni care de 27 de ani ne fură, batjocoresc ṣi ne râd în faṭă.

ESTE TIMPUL SA NE TREZIM!  

Dacă aceste ordonanṭe intră chiar ṣi un minut în vigoare, toṭi aceṣti condamnaṭi penali vor scăpa! Prin aceste acte normative, Romania devine un stat fără legi, fără justiṭie, în care guvernul (indiferent de culoare politică) poate da orice fel de ordonanṭă fără să se consulte cu nimeni ṣi fără să ṭină cont de nimic! Mai periculos de atât pentru democraṭie nu se poate!
In ciuda a 400 000 de oameni care protestează în toată ṭara, în ciuda avertismentelor din partea UE ṣi SUA, guvernul spune că nu renunṭă la aceste ordonanṭe! Ultima oară când poporul român a văzut o asemenea lipsă de inflexibilitate a fost acum 27 de ani si omul se numea NICOLAE CEAUSESCU.

Cu mulṭi ani în urmă, un tânăr avocat pe nume MAHATMA GANDHI a reuṣit să-i învingă, printr-o opoziṭie paṣnică, pe britanici….Acelaṣi lucru va trebui să îl facem ṣi noi! 

SUNTEM DATORI ACESTEI TARI MINUNATE SI OAMENILOR FRUMOSI DIN EA! 

Străbunicii nostri au luptat în războiul cel mare, bunicii nostri au luptat si contra americanilor ṣi contra  rusilor ṣi mai apoi a nemṭilor…

Cred ca putem să facem ṣi noi ceva pentru ca Romania să aibă un viitor mai frumos, nu credeti?


UNITI, SALVAM TOATA ROMANIA! 


Astazi si maine si în toate zilele care vor urma, VOI IESI IN STRADA!


sâmbătă, 24 septembrie 2016

O NOUA PAGINA DIN ISTORIA LETS DO IT ROMANIA



Binecunoscuta  de acum campanie LETS DO IT ROMANIA a ajuns la o nouă ediṭie. Si, ca în fiecare an, LTAS  VICTOR SLAVESCU  a semnat condica de prezenṭă:) Impreună cu cei peste 50 de elevi voluntari, ne-am deplasat pe strada Drumul Sării unde am fost întâmpinaṭi de mormane de gunoi. Zona, aflăm ṣi noi acum că este notorie, căruṭaṣii din cartier  depozitând aici gunoaie de pe la toṭi cei din Ploieṣti care nu vor să achite taxa percepută de Rosal pentru deșeuri non-menajere. Chiar ṣi aṣa, ne-am mobilizat ṣi, cu zâmbetul pe buze, am reuṣit să adunăm ce putea fi cules cu mâna ṣi nu reprezenta un pericol pentru sănătate. Cantitatea de deṣeuri depăṣea cu mult  puterile ṣi competenṭa noastră ṣi a devenit evident că era necesară intervenṭia unor maṣini specializate care au ṣi început o acṭiune în forṭă, cu siguranṭă la solicitarea domnului primar al oraṣului Ploieṣti, care se afla (lucru demn de apreciat) în zonă.


Am asudat, dar nu am ratat prilejul să ṣi zâmbim în momentul în care, printre gunoaiele prezente ṣi-au făcut apariṭia o maṣină de jucărie cu număr de Danemarca?:) , un disc vechi cu Irina Loghin sau chiar o lucrare la limba engleză:)



Vreau să felicit organizatorii ṣi să mulṭumesc din suflet tuturor voluntarilor care au participat la această acṭiune de ecologizare, fie că sunt elevi în cadrul liceului nostru (unii sunt chiar clasa a XII-a ṣi au ales totuṣi să participe!) ori pur ṣi simplu oameni de bine care au dorit să-ṣi exercite spiritul civic!  As dori să mulṭumesc ṣi colegilor mei, doamna profesoară Georgescu Carmen, care a venit însoṭită chiar ṣi de fiul dânsei, elev în clasa a V-a, ṣi domnul profesor Istudor Leontin, pentru sprijinul ṣi implicarea de care au dat dovada. De asemenea, vreau să adresez mulṭumiri fostei mele eleve Moisuc Diana, voluntar în echipa LETS DO IT pentru dedicarea cu care se implică mereu ṣi nu în ultimul rând, elevului Chera Robinson, pentru că a imortalizat  atât de frumos pentru noi toṭi niṣte momente cu adevărat memorabile!

Sperăm că cei care au participat pentru prima dată la  acṭiunea Lets Do It Romania au descoperit plăcerea muncii  în echipă ṣi se vor implica ṣi în alte acṭiuni viitoare de acest gen ṣi  sperăm că această campanie va atrage tot mai mulṭi voluntari de la an la an. 
 

WE DID IT!:)